Introducere în Comunicare Nonviolentă – Brașov

În cadrul proiectului Erasmus+ al Asociației pentru Comunicare Nonviolentă din România, vom organiza în 9 martie 2019, la Brașov, între orele 14:00 – 18:00, un eveniment de introducere în Comunicarea Nonviolentă adresat publicului larg.

Comunicarea Nonviolentă reprezintă o invitație spre o viață armonioasă, având la baza premiza că toate ființele umane se nasc cu o capacitate naturală de a accesa compasiunea. Recurgerea la violența de orice fel este datorată influențelor socio-culturale și necunoașterii unor modalități mai eficiente de împlinire a nevoilor.

Cu ajutorul Comunicării Nonviolente, oamenii își pot identifica nevoile proprii și pe ale celorlalți în spatele gândurilor și emoțiilor exprimate, iar împreună pot alege strategii benefice pentru împlinirea respectivelor nevoi. Acest proces duce la armonie relațională și repere pentru cooperare viitoare.

Comunicarea Nonviolentă este un proces menit să îmbunătățească calitatea relațiilor dintre oameni. În timp, datorită impactului major pe care îl are, a devenit și o filozofie de creștere a copiilor, un instrument de mediere, o cale către schimbare socială.

Te invităm cu drag la un workshop gratuit care te va ajuta:
* să te exprimi conștient, în armonie cu valorile tale,
* să fii autentic în orice context, nu doar ”amabil”,
* să îți gestionezi eficient emoțiile.

Vom face asta prin exemple, exerciții în grupuri mici și auto-reflecție. La final, vei rămâne cu o înțelegere mai profundă a conceptelor cheie din Comunicarea Nonviolentă, precum și cu un exercițiu valoros de auto-empatie, replicabil în orice context de viață.

Facilitatorii acestui workshop vor fi Raluca Sadula și Alexandru Moldovan.

Pentru a-ți confirma prezența la eveniment este nevoie să completezi acest formular de înscriere: