3C cu ACNV – Grija de sine

Text video:

1C – Ce înseamnă?

Mai cu seamă când suntem angrenați în activități de schimbare socială, în activism, în slujbe care presupun dăruire și a fi în serviciul celorlalți, de exemplu ca medici, educatori, mediatori, terapeuți, părinți… grija față de sine este o condiție obligatorie pentru a ne putea face munca la parametri optimi. Din păcate, grija față de sine nu este privită cu ochi buni în societate, este adesea asociată cu termeni negativi, precum egoism. Însă ne dăm rapid seama că, dacă propriile noastre rezervoare sunt goale, nu mai avem de unde să dăm altora, nu mai putem contribui așa cum ne-am dori.

Grija față de sine presupune disponibilitatea de a ne pune următoarea întrebare: ce mă ajută să fiu cea mai bună versiune a mea? Ce nevoi ale mele se cer împlinite pentru a avea starea de armonie și echilibru interior necesare pentru a da mai departe în misiunea pe care mi-am ales-o, indiferent că sunt educator, părinte, cadru medical, activist…

2C – Care sunt beneficiile?

Când avem grijă de noi, avem mai multă disponibilitate față de ceilalți, avem o stare de echilibru interior, găsim mai ușor soluții la provocările care ne ies în cale, avem mai multe daruri de oferit lumii. Mai mult, putem fi un model sănătos pentru copiii noștri și pentru cei din jur.

3C – Cum aplic?

Putem practica grija față de sine în multe feluri, pe care le putem condensa în două categorii: prin strategii imediate, de moment, și prin obiceiuri benefice. Ideal ar fi să le practicăm pe ambele.

Strategiile imediate sunt cele pe care le alegem într-un anumit moment în care ne punem întrebarea: care sunt nevoile care îmi cer atenție acum și ce pot face pentru împlinirea lor?

Obiceiurile sunt acele acțiuni pe care le întreprind în mod regulat, cu beneficii cumulative, care știu că îmi fac bine pe termen lung și prin care am grijă de nevoile mele zi de zi. De exemplu yoga, meditația, a scrie un jurnal.

Ia-ți acum cinci minute și gândește-te la practicile care te sprijină pe tine.

Credite:

Text scris de Monica Reu

Narațiune și producție video: Monica Elena Leșan