Educaţia copiilor între limite şi autonomie

Atelier pentru părinţi cu Monica Reu

Timişoara, sambata, 6 iunie (10:00-13:00)

Multi parinti din ziua de azi, în acord cu cercetările ultimelor decenii în domeniul psihologiei si dezvoltării copilului, conştientizează că educaţia făcută cu prea multă critică şi rigiditate afectează profund gradul de încredere în sine al fiinţei umane. Drept urmare, ei aleg să le ofere copiilor lor o educatie fără pedepse şi constrangeri dăunătoare, o educaţie care ţine cont de nevoile copiilor, care se bazează pe încurajarea alegerii şi pe independenţă… Dar cum ştim că nu mergem prea departe cu această libertate? Când şi de unde încep limitele intr-o educaţie care respectă nevoile copilului?

Este întrebarea pe care o vom explora în detaliu în acest atelier de comunicare empatică pentru părinţi, în care vom învăţa să trasăm limite conştiente şi sănătoase pentru noi înşine, copii şi relaţia pe care o construim împreună.

Atelierul va avea loc sâmbătă, 6 iunie (10:00 – 13:00) la sediul Babel Education, spl. Tudor Vladimirescu nr. 9/9.

Taxa de participare: 85 lei/persoana sau 150 lei/cuplu (in cazul in care participa ambii parinti). Clientii Babel beneficiaza de un tarif special de 70 lei/persoana sau 130 lei/cuplu (in cazul in care participa ambii parinti).

Pentru inscrieri si alte detalii folosiţi adresa de mail folosiţi adresa de e-mail office@babelcenter.ro sau nr. de telefon 0722230452 (Manuela Murariu).

Trainer


Monica Reu
este fondatorul si presedintele Asociatiei pentru Comunicare Non-Violenta si primul trainer roman certificat de Center for Nonviolent Communication. Este formator CNFPA si organizeaza si conduce workshop-uri de CNV din anul 2004, impartasind metoda in cursuri deschise, grupuri de practica, tabere de familie, scoli si institutii. Pasiunea ei este sprijinirea dascalilor, a parintilor si a cuplurilor in implementarea acestui model de comunicare in viata de zi cu zi.

La inceputul anului 2010 a dat nastere celui mai transformator program de dezvoltare personala – fiica ei, Emma. La jumatatea aceluias an, a demarat programul “Educatie empatica – CNV pentru parinti”, din dorinta de a impartasi parintilor modul in care Comunicarea Nonviolenta ajuta la crearea si consolidarea unei relatii bazate pe incredere, respect si empatie, si poate aduce mai multă bucurie şi armonie în viaţa de familie. Pana in momentul de fata, cursul Educatie Empatica s-a bucurat de succes in Bucuresti, Cluj-Napoca, Brasov, Piatra Neamt, Constanta si… Bruxelles.

O prelungire fireasca a acestui proiect a reprezentat-o cursul “Educatie Empatica in scoala si gradinita”, ce a fost sustinut pana acum la Transylvania College in Cluj Napoca, Casa Montessori din Bucuresti, Scoala Gimnaziala din Sinpetru.

Mai multe detalii despre activitatea Monicăi, testimoniale, Comunicarea Empatică şi activitatea Asociatiei pentru Comunicare Nonviolentă găsiţi pe www.nonviolenta.org.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.